Miere de tei 350g

25.00 lei

Absolut delicios și relaxant

Mierea noastră de tei este produsă cu mândrie în Dobrogea, unde găsim una din cele mai întinse păduri de tei din sud-estul Europei. Albinuțele Dobrodulce adună nectarul prețios și creează această miere cu un miros dulce-lemnos și un gust intens. Această miere de albine este apreciată pentru proprietățile sale terapeutice în reducerea stresului, combaterea oboselii și îmbunătățirea calității somnului.

Categorie:

Ce este mierea de tei?

Mierea de tei este recunoscută pentru gustul său dulce, intens și aroma sa distinctă, dulce-lemnoasă. Aceasta are de obicei o culoare galbenă aurie până la portocaliu închis, iar parfumul său este inconfundabil.

Când mierea de tei este proaspătă, este relativ clară cu o nuanță de verde și devine galbenă-portocalie pe măsură ce se maturează. Aceasta miere cristalizează rapid – în aproximativ patru luni, datorită raportului ridicat de glucoză față de fructoză. Zaharisirea mierii nu afectează în nici un fel calitatea ei.

Ce conține mierea de tei?

Prin poziționarea noastră, albinuțele Dobrodulce sunt norocoase să aibă acces la una din cele mai mari păduri de tei din sud-estul Europei, aproximativ 2,500 de hectare, în Dobrogea. Acesta este și motivul pentru care mierea de tei dobrogeană este recunoscută pentru gustul său intens și deosebit.

Cu toate acestea, există anumite provocări care afectează direct producția acestui tip de miere în comparație cu alte varietăți de miere. În timp ce teii produc o cantitate mare de nectar, ei sunt condiționați de incertitudinile meteo. În timpul ploilor abundente, florile de tei cad, iar fluctuațiile de temperatură perturbă perioadele de înflorire de la câteva săptămâni la câteva zile. Aceasta face ca mierea de tei să fie o varietate de miere exclusivă și una care reprezintă o provocare pentru apicultori.

Teiul se remarcă prin parfumul său îmbietor emanat în timpul înfloririi și prin ceaiul aromatic obținut din flori de tei uscate. Florile de tei sunt asociate cu multiple beneficii pentru sănătate, inclusiv proprietăți calmante, antioxidante și antiinflamatorii.

Mierea de tei, datorită originii sale din flori de tei, captează cu măiestrie aceste proprietăți benefice. Ea se remarcă prin conținutul ridicat de vitamine B și C, biotină și niacină, oferind o contribuție valoroasă la aportul de substanțe nutritive esențiale. De asemenea, distribuția echilibrată de minerale precum zincul, calciul, potasiul și magneziul, într-o armonie aproape perfectă cu necesitățile fiziologice ale organismului uman, asigură o absorbție ușoară și eficientă a acestora după consum.

 Care sunt beneficiile mierii de tei?

Beneficiile remarcabile ale mierii de tei pentru sănătate includ îmbunătățirea sistemului imunitar, efectul calmant și detoxifiant asupra organismului.

  • Mierea de tei este o sursă valoroasă de vitamine, antioxidanți și aminoacizi care contribuie la îmbunătățirea aspectului pielii, circulației sanguine și metabolismului lipidic. Cu aproximativ 400 de compuși esențiali, aceasta susține regenerarea celulară și oferă proprietăți antibacteriene, fiind folosită în tratarea homeopată a infecțiilor respiratorii și ameliorarea simptomelor asociate acestora.
  • Teiul are multiple beneficii pentru sănătate, ajutând la echilibrarea sistemului nervos și promovând un somn odihnitor. Mierea de tei este recunoscută pentru potențialul său terapeutic în îmbunătățirea calității somnului.
  • De asemenea, mierea de tei stimulează secreția de mucus și ajută la eliberarea căilor respiratorii, fiind eficientă în tratarea laringitei, bronșitei și a iritațiilor gâtului. Proprietățile antiseptice și antibacteriene ale mierii de tei o fac utilă în afecțiuni respiratorii și gastro-intestinale.
  • În plus, mierea de tei acționează ca un calmant natural, fiind benefică în reducerea stresului.
  • Pe lângă aceste beneficii, mierea de tei hidratează și protejează pielea, fiind inclusă în măști faciale, și are efect hidratant pentru păr, putând fi adăugată în măști de păr.

Cum se folosește mierea de tei?

Există o varietate de modalități în care poți consuma mierea de tei în diferite preparate.

Poți îndulci ceaiul, cafeaua, ciocolata caldă sau laptele cu o lingură de miere de tei. Este important să nu expui mierea la temperaturi mai mari de 40 de grade Celsius pentru a păstra proprietățile sale benefice.

Mierea de tei poate fi utilizată ca un delicios topping pentru clătite sau pâine prăjită cu unt. Poți adăuga miere de tei și peste iaurtul cu fructe sau înghețată pentru a le îmbunătăți gustul. Poți include mierea de tei în rețetele de bomboane sau budinci. Aceasta va adăuga dulceață și un gust aromatic delicios.

Mierea de tei, datorită conținutului său bogat în antioxidanți, reprezintă o alegere excelentă pentru îmbunătățirea aspectului tenului și prevenirea apariției ridurilor. Prin adăugarea sa în compoziția măștilor faciale, mierea de tei contribuie la menținerea elasticității pielii și la prevenirea îmbătrânirii premature a pielii.

Atenție!

Informațiile prezentate au un caracter strict informativ și nu pot înlocui consultațiile, sfaturile sau prescripțiile medicilor specialiști.

A nu se administra copiilor sub 1 an și persoanelor alergice la produsele apicole.

Valori nutriționale medii pentru 100 g: Valoare energetică: 1380 kJ (325 calorii) /Proteine: 0,4 g /Glucide: 81 g /Din care zaharuri: 81 g /Grăsimi: 0 g /Sare: 0 g

A se păstra la loc uscat, ferit de razele soarelui, la temperatura camerei.

Mierea de tei Dobrodulce este un produs natural, nepasteurizat.

Țara de origine: România

Valori nutriționale medii pentru 100 g: Valoare energetică: 1380 kJ (325 calorii) /Proteine: 0,4 g /Glucide: 81 g /Din care zaharuri: 81 g /Grăsimi: 0 g /Sare: 0 g.

Întrebări frecvente

De ce este mierea Dobrodulce neprocesată?

În accepția generală, procesarea presupune orice schimbare a stării naturale a alimentelor. Când vine vorba de miere, noi luăm în considerare și eliminăm procesele care afectează calitatea și proprietățile benefice ale acesteia: ultrafiltrarea, încălzirea excesivă și pasteurizarea.

Mierea este un amestec complex de zaharuri, enzime, ceară și lipide, împreună cu cantități mici de minerale, aminoacizi, acizi organici, vitamine, cenușă, polen și propolis.

Prin filtrare excesivă mierea este sărăcită de aceste elemente atât de benefice. Încălzirea excesivă afectează iremediabil echipamentul enzimatic al mierii, care îi conferă proprietățile terapeutice pentru care este bine-cunoscută. Pasteurizarea îi scade valoarea nutrițională, prin încălzirea la temperaturi înalte (>65°) și răcirea bruscă. Toate acestea în favoarea aspectului comercial (menținerea, la raft, în stare lichidă un timp îndelungat).

Nu ocoliți mierea cristalizată, poate fi un semn al calității acesteia!

Mierea naturală cristalizează?

DA! Cristalizarea mierii este un proces natural, care se produce în timp, în funcție de varietatea florală și care nu îi alterează proprietățile.

Cum decristalizăm corect mierea?

Mierea cristalizată poate fi readusă în stare lichidă prin încălzire la maxim 35-40 de grade. Încălzită la o temperatură mai mare de 40 de grade, mierea își pierde din proprietăți.

Cea mai simplă metodă de a decristaliza mierea acasă este prin metoda bain marie. Introduceți borcanul într-un vas cu apă încălzită la o temperatură de maxim 40 de grade și lăsați-l pentru aproximativ o oră. Dacă mierea nu s-a topit suficient, repetați procesul de cate ori este nevoie pentru a ajunge la consistența dorită.

Mierea naturală expiră?

Mierea depozitată corespunzător, în recipiente sigilate poate rămâne nealterată decenii, chiar secole. Cu toate acestea, mierea este susceptibilă la modificări fizice și chimice în timpul depozitării, tinde să se închidă la culoare, să își piardă din aromă sau să cristalizeze. Acestea sunt procese dependente de temperatură, ceea ce face ca perioada de valabilitate a mierii să fie dificil de definit. În scopuri practice, este adesea menționată o perioadă de valabilitate de doi ani. Mierea ambalată și depozitată corespunzător își păstrează calitatea pentru o lungă perioadă de timp.

Care este rolul polenului în miere?

Mierea este produsă de albine din nectarul florilor, nu din polen. Polenul este cărat de către albine în stup, reprezentând principala sursă de proteină necesară pentru hrănirea puietului. Acesta ajunge întâmplător în miere, vehiculat de către albine, sau în timpul procesului de extracție. Cantitatea acestuia este infimă și nu influențează valoarea nutrițională a acesteia. Analiza polenul din miere ajută la determinarea principalei surse florale.